M-am intors ieri la 12, dar am fost prea obosita dupa o noapte alba ca sa mai fiu in stare de a mai posta. Am facut un efort supranatural si-am descarcat pozele pe care le-am facut eu si le-am incarcat pe picasa (intre timp am aflat ca are un programel simpatic de incarcare si n-a durat 2 ore ca pentru cele 3 poze pe care le-am pus dupa ce am venit din Sardegna). De acum trebuie sa se adune albumul, ca aproape toate am avut aparat de fotografiat.
In rest a fost superb. Din toate punctele de vedere. Asa cum nu mi-am imaginat ca poate fi o intalnire a unor colegi cu care in timpul liceului n-am schimbat nici macar trei cuvinte. Dar proababil oamenii mai cresc, se mai maturizeaza, mai schimba mentalitatea si in fata necunoscutilor pe care i-am gasit am reactionat diferit, cu un amestec de nostalgie si uimire. Bineinteles ca m-a apucat bocitul si rimelul pe care mi l-a imprumutat sora-mea nu era water-proof, asa c-am facut-o si pe-a emo-kid-ul.
As avea asa de multe de povestit despre oraselul meu pe care nu l-am vazut de cativa ani buni si care era plin de flori, despre oamenii din el care mi s-au parut ciudati, imbracati fara cap si fara coada si toti cu burti marete de parca aveau vreo boala transmisibila pe calea aerului care ii umfla doar in zona abdomenului. Sau despre fetele din clasa, cu noile lor roluri de mamici, cand eu mi le aminteam pe ele pe post de fetite abia iesite din copilarie. E uimitor cum cresc oamenii!
Sunt incoerenta, dar nu reusesc inca sa ma adun. In plus in seara asta o astept la mine pe sora mea, asa ca probabil zilele urmatoare voi intra mai rar. Voiam totusi sa impartasesc macar o parte din impresii si sa multumesc celor care m-au incurajat sa ma duc. Am gasit mult mai mult decat ma asteptam. Am dat de oameni. Si e bine.
Gata, am facut plinul de informatii etnologice italiane. Imi mai lipsea nunta si sambata am recuperat acest aspect.
