impresii

M-am intors ieri la 12, dar am fost prea obosita dupa o noapte alba ca sa mai fiu in stare de a mai posta. Am facut un efort supranatural si-am descarcat pozele pe care le-am facut eu si le-am incarcat pe picasa (intre timp am aflat ca are un programel simpatic de incarcare si n-a durat 2 ore ca pentru cele 3 poze pe care le-am pus dupa ce am venit din Sardegna). De acum trebuie sa se adune albumul, ca aproape toate am avut aparat de fotografiat.

In rest a fost superb. Din toate punctele de vedere. Asa cum nu mi-am imaginat ca poate fi o intalnire a unor colegi cu care in timpul liceului n-am schimbat nici macar trei cuvinte. Dar proababil oamenii mai cresc, se mai maturizeaza, mai schimba mentalitatea si in fata necunoscutilor pe care i-am gasit am reactionat diferit, cu un amestec de nostalgie si uimire. Bineinteles ca m-a apucat bocitul si rimelul pe care mi l-a imprumutat sora-mea nu era water-proof, asa c-am facut-o si pe-a  emo-kid-ul.

As avea asa de multe de povestit despre oraselul meu pe care nu l-am vazut de cativa ani buni si care era plin de flori, despre oamenii din el care mi s-au parut ciudati, imbracati fara cap si fara coada si toti cu burti marete de parca aveau vreo boala transmisibila pe calea aerului care ii umfla doar in zona abdomenului. Sau despre fetele din clasa, cu noile lor roluri de mamici, cand eu mi le aminteam pe ele pe post de fetite abia iesite din copilarie. E uimitor cum cresc oamenii!

Sunt incoerenta, dar nu reusesc inca sa ma adun. In plus in seara asta o astept la mine pe sora mea, asa ca probabil zilele urmatoare voi intra mai rar. Voiam totusi sa impartasesc macar o parte din impresii si sa multumesc celor care m-au incurajat sa ma duc. Am gasit mult mai mult decat ma asteptam. Am dat de oameni. Si e bine.

Publicat în: on iunie 23, 2009 at 14:37 Comentarii (8)

publicitate

Pentru ca merita. O carte cu pisici, despre oameni: Urechile pisicii Olga

Publicat în: on iunie 17, 2009 at 19:36 Comentarii (4)

Mai sunt trei zile

Am croitorit juma’ de zi la o pereche de pantaloni gri de in si cand am terminat i-am declarat pantalonii verii. Cred ca pana la toamna nu mai ies din ei.

Cumparaturi de alifii in sticlute mici ca sa le pot lua in bagajul de mana ce nu trebuie sa depaseasca 5 kg, ca sa nu imi pierd rochita de distractie pe undeva prin Timisoara, unde schimb aeroplanul.

Salata de ceapa cu branza de oaie uscata in seara asta, salivand la gandul casului proaspat cu ceapa verde care ma asteapta acasa.

Nerabdarea ma roade, nu am chef sa ma apuc de nimic, parca ar trebui sa plec peste cateva momente. Cald peste 35 de grade in Roma, cine stie cum va fi temperatura in tara week-end-ul asta, trebuie sa ma uit pe vreun site de meteorologie.

Mi-e un pic de frica pentru duminica, parca m-as duce intr-o alta lume. E complicat sa stai langa persoane care se uita la tine… E ca si cum m-as pregati sa ma arunc in marea rece. Stiu ca dupa socul initial o sa-mi placa tare si ma trec fiorii.

In rest mi-e somn in mod constant. Probabil inca n-am recuperat noaptea pierduta sambata.

Publicat în: on iunie 16, 2009 at 19:54 Comentarii (10)

Informatii de luni

DSC00304Gata, am facut plinul de informatii etnologice italiane. Imi mai lipsea nunta si sambata am recuperat acest aspect.

Si-a meritat! Slujba la Panteon, distractie la castel, ca-n filme. N-am poze, pentru ca nu stiam ca aici fiecare poate sa-si foloseasca propriul aparat. Ma gandeam ca e ca la noi, ca se uita crucis maestrul inchiriat pentru poznat.

In rest am inceput numaratoarea inversa pentru reintoarcerea acasa. Pana sambata mai sunt 4 zile. Si-o sa-i vad pe-ai mei, fostii colegi si o parte dintre prieteni. Abia astept!!!

Publicat în: on iunie 15, 2009 at 12:56 Comentarii (4)

In necunostinta de cauza

Oamenii cu copii au o altfel de viata. N-au nevoie de vointa ca sa se ridice dimineata din pat. Ei au probleme simple care trebuie sa se rezolve pentru ca sunt chestiuni fundamentale. Au un sens al zilelor si-o oboseala cronica de multe ori, mai ales la inceputuri. Au bucurii mari si fericiri care atarna de-un zambet sau de-o clipa de liniste ori de-o ora furata in plus ca sa poata dormi. Ei stiu deja tot ceea ce vor face cel putin in urmatorii 20 de ani. N-au nevoie sa-si inventeze scopuri ca sa mearga mai departe.
Parintii cu copii au un curaj nebun si-un fel de inconstienta feerica, pentru ca altfel n-ar putea supravietui de pe o zi pe alta. Au preocupari marunte in acea lume in care nu pot intra decat  alti oameni asemeni lor. Toti ceilalti nu ii inteleg de cele mai multe ori.
De-as sti sa fac versuri sau cantece lor le-as dedica rodul inspiratiei. Cum nu-s capabila de asa ceva, ii invidiez pur si simplu cu admiratie. Pentru ca dincolo de tot restul ei macar stiu ce vor.

Publicat în: on iunie 8, 2009 at 20:45 Comentarii (33)