O noapte de sanziene

-Ja draq care!

-San dilo!

-Morții ei de ploaie! Șefule, stăm înghesuiți ca animalele!

-Mai taci, măi Bruzli. Nu vezi că arăți ca o murătură ofilită? Și puți și mai rău. Stați dreac aici, că în case a intrat apa până la geamuri! Câți erați în coșmelie?

-14, să trăiți, șefu!

-Aici stați câte 4 în cameră și tot nu vă convine…

-Da, mâncați-aș gurița lu’ matale, da’ ne mor caii. Ne-ați pus pază la poartă și nu-i putem aduce cu noi.

-Las’ că nu muriți o săptămână până se duce potopu’.

Bruzli schiță o caricatură de salut militar spre șeful de post și plecă bombănind. În urechile polițistului mai răsună ecoul unui moro car plin de năduf.

Întunericul îi împarte pe țigani în familii îngrămădite în dormitoarele improvizate din sălile de clasă. După 12 le-au stins autoritățile lumina ca să facă economie. Mâine aveau să primească și de mâncare.

Când a intrat Ileana purtând pe brațe o pâine mai aurie decât cosițele ei împletite, lui Romeo i s-a părut că cerul mohorât s-a luminat de-un curcubeu pe care nu reușea să îl vadă. Ochii lui verzi de jivină de baltă au aruncat o uitătură mijită spre atâta strălucire.

-Hai, fată, că mai avem de treabă, o împinse maică-sa spre țigan. V-am adus de-ale gurii.

Bruzli se rugă mieros de-o țigare. Îi ardea buza, după 2 zile de când nu mai fumase.

-Lasă-ne, cioară, că nu ne spurcăm noi cu dinastea! Luați de mâncați și spuneți bogdaproste, se mai rățoi femeia trăgând-o pe fată după ea spre ieșire.

**

Printre cântece și înjurături a răsărit luna peste țigani. Pe pleoapele închise Romeo păstra încă strălucirea cosițelor bălane. După ce-a mai deschis de două ori ochii ca să se convingă că totuși se stinsese lumina a căzut în somnul fără de vise din fiecare noapte.

În lanul de porumb în care se oprise ghiftuit armăsarul începu să simtă mai puternic mirosul jilav de noroi. Căldura nopții îi mângâia botul umed aducându-i dinspre sat adieri de oameni și fum. Romeo își umplu nările cu aromele cunoscute și o luă la galop spre ulițe.

Îmbătată de aroma teiului din curte care-i cotropise odaia Ileana ieși în răcoarea lunii. Nechezatul puternic din drum o atrase cu o forță necunoscută. Oare caii țiganilor se opriseră din nou în straturile de trandafiri de care avea atâta grijă? Ieși hotărâtă să îi alunge.

Murgul de abanos care o chemase spre poartă necheza ușor sub lumina catifelată a lunii. Ileana se înfioră când boarea răcoroasă îi lipi cămașa subțire de sânul rotund. Ar fi fugit înapoi în casă, dar armăsarul cu greabănul plecat își lipise botul de palma ei infierbântată. Și-a sumețit poalele cămeșii și l-a strâns dintr-o săritură între pulpele puternice. Fără alt îndemn calul a luat-o la fugă spre Dunăre până la plaja îngustă dinspre insulă. După o baie răcoroasă l-a lăsat din nou liber în fața porții.

***

În patul incomod de campanie Romeo mârâi întinzându-și oasele. Parcă avea o jenă în șale. Fentă doi pumni rapizi în aer și se scutură scuipând printre dinți.

-Mucles! se răsti către purandeii din jur. Își simțea capul greu ca după beție. Un fel de lumină îi stăruia îndărătul ploapelor. Oare blondina mai vine azi cu pâine caldă? îl întrebă pe taică-su.

Bruzli nu-i răspunse. Desfăcea niște chiștoace vechi pe care le adunase demult din praf ca să îngrămădească tutun de două fumuri.

Tânărul ieși și-o luă agale spre casă. Lacul care odată fusese ulița lor îl lua la mișto cu două rânduri de acoperișuri strâmbe. Na belea că nici măcar nu-l recunoștea pe-al lui. Începu să se uite în jur după niște lemne ca să le adune pentru focul de seară. Era noaptea sânzienelor și țiganii erau jurați să stea treji până după miezul nopții, altfel blestem mare se abătea asupra lor.

Sub șoproane n-avea chef să se pitească după butuci, așa că se întoarse fluierând spre vechea școala. Măcar pe seară de s-ar mai însenina, se gândi leneș încercând să miroase cât mai durează ploaia. Un pescaruș din înalt râse batjocoritor de nepriceperea lui.

****

Lanul de grâu era copt și cu paiele încă ude. În timp ce se uita cum se ridică luna și-a chemat și calul pe-aproape. Vântul și liniștea serii i-au închis ochii.

Ileana pornise pe câmp după sânziene. Își visa cu ochii deschiși ursitul care s-o ducă la celălalt mal, departe de ploi și noroaie. A văzut de departe calul și l-a ademenit cu un măr pe jumătate mâncat. Pe spatele animalului a uitat de flori și l-a îndemnat spre insula din mijlocul Dunării.

Între copacii bătrâni fata și-a dezbrăcat hainele și s-a întins în iarba neatinsă. Printre crengi și frunze razele lunii îi desenau bijuterii de lumină pe pielea caldă. Doar respirația calului îi mai amintea că nu este singură în univers. Când n-a mai auzit-o s-a ridicat îngrijorată să-l caute. Se făcuse deja miezul nopții și trebuia să fie demult acasă, cu florile galbene sub pernă, ca să se întâlnească în vis cu cel menit să-i fie soț.

Pe malul dinspre hotar calul cu ochi de țigan șoptea un descântec de val și de ducă. Luna îi îndulcea glasul vrăjit care o prinse pe fată ca într-o nadă. Urcată în spatele lui, au intrat în unde ca-n vis, mângâiați de stele. Vântul le-a amestecat urmele și-a tras un nor peste strălucirea dârelor din talazuri.

vintage_postcard_1909___woman_riding_horse_by_karredroses-d9w6klv(poza luata de pe Deviantart)

Published in: on Iunie 21, 2016 at 02:12  Lasă un comentariu  

Fantana dragostei celuilalt

fontain_by_katana_tate-d4d7dmqEra odata un om care s-a mutat intr-o casa noua. Ca toate casele care se respecta, si aceasta avea o curte frumoasa cu verdeata si o terasa unde dimineata isi putea bea cafeaua linistit privind rasaritul. Pentru ca nu putea trai fara apa, omul nostru a facut niste cercetari amanuntite si a inceput sa-si sape o fantana adanca.

Stia el din batrani ca apa e cu atat mai buna cu cat sapi mai mult. Si-a largit putul, l-a zidit, a chemat niste mesteri priceputi care cunosteau traditiile sa-l ajute. Ba chiar acestia i-au mai dat si o patalama la mana cum ca lucrarea lor e conforma si ca putea sa fie sigur ca pentru restful vietii avea sa bea apa limpede din fantana lui.

Omul nostru si-a vazut de treaba linistit. Si-a tras apa si in casa, a inceput sa-si ude gradina in care a plantat si flori si copaci si legume, ca tot gospodarul. Toate bune si frumoase, pana cand intr-0 zi fantana n-a mai dat apa.

Ooooh, dar cat s-a mai suparat omul nostru! Intai s-a dus la cei cu certificatul: „M-ati prostit pe fata! mi-ati promis o viata intreaga de apa limpede si rece! Din cauza voastra mi-am tras apa si in casa si mi-am facut si gradina! Ba chiar m-am laudat si la toti prietenii mei ca am cea mai buna fantana! Si acum ce fac? O sa mor de foame si sete. Asta daca nu mor intai de rusine! Cum ati putut sa-mi faceti asa ceva?!”

Degeaba au incercat mesterii sa ii explice ca ei n-aveau cum sa ii garanteze ca o sa aiba apa in fantana. Omul o tinea una si buna cu aruncatul vinei. L-au mai sfatuit mesterii batrani sa-si sape o alta fantana sau sa se duca dupa apa in sat, ca mai erau puturi adanci si limpezi. Dar gospodarul nu si nu! El voia sa bea doar din fantana pe care o construise el. Ca doar pusese acolo bani si osteneala. Daca nu era apa lui mai bine murea decat sa se roage de altul.

S-a mai invartit el si s-a mai sucit, a mai facut niste lucrari, i-a mai scos din nisip, a mai adancit, a mai largit, ba chiar a mai adus si niste vrajitori, poate i-au blestemat vecinii invidiosi izvoarele atat de generoase pana atunci.

Niciun moment nu s-a gandit ca pur si simplu au secat. De atata chin si jale s-a stins omul nostru cu zile. Dar nici pana in ultimul moment n-a acceptat sa isi stinga setea in alte fantani.

(Sursa imaginii in DeviantArt.com)

Reguli

„Relaţia e un vehicul; dacă nu evoluezi, ieși și schimbă vehiculul. Dacă partenerul te sabotează, nu te lasă să ai prietenii pe care îi vrei, să îți urmezi visurile, eject!

Nu există suflet pereche, Făt-Frumos, iubită ideală. Tu te schimbi, partenerul la fel.

Să fii pregătit tot timpul pentru independenţă. Detașat dar nu indiferent. Dai totul dar dacă se întâmplă ceva ce nu e în puterea ta, te întorci la schema iubirii.

Atracția și iubirea − fizic: atracție, seducție, ego, sex, gelozie, posesivitate, egoism, nevoi personale; suflet: spiritualitate, fără reguli și condiții, necondiționare (nu există ego) , comunicare deschisă și 100% onestă.

Iubirea: în iubire nu există condiții.”

Luate de aici

Published in: on Iulie 27, 2011 at 15:30  Comments (2)  

Demitizări

„Mit – Avem nevoie de altcineva pentru a fi compleţi.
Fapt – Suntem compleţi în interiorul nostru. Să simţi asta înseamnă să fii conştient(ă).
 
Mit – Trebuie să îi iubim pe ceilalţi mai mult decât ne iubim pe noi înşine.
Fapt – Trebuie să ne iubim mai întâi pe noi pentru a-i putea iubi pe ceilalţi. Şi nu-i putem iubi mai mult decât pe noi înşine.
 
 Mit – Avem nevoie de relaţii intime pentru a experimenta dragostea.
Fapt – Lumea e plină de oameni şi creaturi şi cauze care vor primi dragostea noastră şi care ne vor permite să experimentam bucuria de a iubi.
 
Mit – Există o limită la cât de mult poţi iubi.
 Fapt – Dragostea este în expansiune: cu cât oferi mai mult, cu atât eşti mai capabil(a) să iubeşti. Limita eşti doar tu!
 
Mit – Dragostea poate răni.
Fapt – Doar egoul nostru poate fi rănit. Sufletul nostru nu poate fi rănit atunci când oferă dragoste, chiar dacă această dragoste nu ne este împărtăşită. Când te simţi rănit(ă), nu dragostea te-a rănit, nu iubirea, ci neînţelegerea ei. Ceilalţi nu sunt posesiunea noastră!
 
Mit – Dragostea necondiţionată înseamnă să stai cu cineva chiar dacă acea persoană îţi face rău.
Fapt – A părăsi o relaţie care îţi provoacă durere este tot un act de dragoste. Trebuie să te iubeşti pe tine însuţi suficient de mult pentru a ieşi dintr-o relaţie care nu merge. Această e cea mai bună dovadă de dragoste pe care o poţi face pentru binele tuturor celor implicaţi.
 
Mit – Există doar o persoană şi numai una perfectă pentru noi.
Fapt – Dacă acceptăm acest mit, ne punem singuri piedici. Prin această convingere îi aşezam pe alţii pe un piedestal. Adevărul e că fiecare dintre noi suntem capabili să avem relaţii fericite şi împlinite, nu doar cu un singur tip de persoană. Dacă se termină o relaţie, lasă loc pentru o alta. 
  
Mit – Când o relaţie se încheie, dragostea se sfârşeşte.
Fapt – Chiar dacă o relaţie se termină, dragostea pe care ai dăruit-o ţi-a îmbogăţit sufletul şi a făcut o diferenţă în lume. Acea dragoste a avut un impact care va dăinui pentru totdeauna. Dragostea nu începe şi nu se sfârşeşte cu o relaţie. Ea se experimentează, se elevează, se rafinează pe sine prin relaţii şi este aceeaşi în legătură cu toate: cu partenerul de viaţă, cu animalul favorit, cu serviciul, cu natura, cu muzică, cu dansul…
 
Iubirea, în funcţie de nivelul de conştiinţă al persoanei, se manifestă ca dependenţă, independenţă sau interdependenţă.”
Luată cu nerușinare de pe drumuri către tine.
 
 
Published in: on Iulie 9, 2011 at 21:43  Comments (5)  

Un pont pentru barbati

„Barbara şi Allan tocmai se pregăteau să meargă la o petrecere. Barbara îşi cumpărase o rochie nouă şi era nerăbdătoare să arate cît mai bine. A luat două perechi de pantofi, unii albaştri şi alţii aurii şi l-a întrebat pe Allan lucrul de care bărbaţii se tem cel mai tare: „Iubitule, care crezi că se potrivesc cu rochia asta ?” Pe Allan l-au trecut fiorii;. îşi dădea seama că o încurcase. „Păi… îmm… Care vrei tu, dragostea mea”, îngăimă el. „Hai, Allan”, zise ea cu nerăbdare. „Spune care vin mai bine… Cei albaştri sau cei aurii?” „Cei aurii”, răspunse el agitat. „Dar ăia albaştri ce au ?”, întrebă ea. „Nu ţi-au plăcut niciodată. Am dat o avere pe ei şi n-ai putut să-i suferi!”

Allan s-a făcut mic dintr-odată. „Dacă nu te interesează ce cred nu mă mai întreba”, spuse el. El a crezut că i se ceruse să rezolve o problemă. Numai că atunci cînd a găsit soluţia, ea n-a fost deloc recunoscătoare. De fapt, Barbara folosea un stil caracteristic femeilor: gînditul cu glas tare. Ea deja hotărîse ce pantofi va purta şi nu avea nevoie de părerea nimănui; dorea doar o confirmare că arată bine.

Strategia „pantofilor albaştri sau aurii”

Atunci cînd o femeie întreabă „albaştri sau aurii”, vrînd să ştie cu ce să se încalţe, e foarte important ca bărbatul să nu îi dea nici un fel de răspun;. în schimb, el trebuie să spună: „N-ai ales nici una dintre perechi, iubito ?” Majoritatea femeilor vor fi surprinse de această abordare, pentru că ele ştiu în general că bărbaţii au imediat o preferinţă. „Ei bine… mă gîndeam să-i port pe cei aurii…”, va răspunde ea nesigură. Realitatea este că deja i-a ales pe cei aurii. „De ce pe cei aurii ?”, va întreba el. „Pentru că am accesorii aurii şi în imprimeul rochiei este şi ceva auriu”, va răspunde ea. Un bărbat abil va replica: „Uau! Ce alegere fantastică! O să arăţi splendid! Bine ai făcut! îmi place la nebunie!” Şi în mod sigur va avea o seară excelentă.”

A. si B. Pease- De ce barbatii se uita la meci si femeile se uita in oglinda

 

Published in: on Aprilie 3, 2011 at 20:16  Comments (3)