Fantana dragostei celuilalt

fontain_by_katana_tate-d4d7dmqEra odata un om care s-a mutat intr-o casa noua. Ca toate casele care se respecta, si aceasta avea o curte frumoasa cu verdeata si o terasa unde dimineata isi putea bea cafeaua linistit privind rasaritul. Pentru ca nu putea trai fara apa, omul nostru a facut niste cercetari amanuntite si a inceput sa-si sape o fantana adanca.

Stia el din batrani ca apa e cu atat mai buna cu cat sapi mai mult. Si-a largit putul, l-a zidit, a chemat niste mesteri priceputi care cunosteau traditiile sa-l ajute. Ba chiar acestia i-au mai dat si o patalama la mana cum ca lucrarea lor e conforma si ca putea sa fie sigur ca pentru restful vietii avea sa bea apa limpede din fantana lui.

Omul nostru si-a vazut de treaba linistit. Si-a tras apa si in casa, a inceput sa-si ude gradina in care a plantat si flori si copaci si legume, ca tot gospodarul. Toate bune si frumoase, pana cand intr-0 zi fantana n-a mai dat apa.

Ooooh, dar cat s-a mai suparat omul nostru! Intai s-a dus la cei cu certificatul: „M-ati prostit pe fata! mi-ati promis o viata intreaga de apa limpede si rece! Din cauza voastra mi-am tras apa si in casa si mi-am facut si gradina! Ba chiar m-am laudat si la toti prietenii mei ca am cea mai buna fantana! Si acum ce fac? O sa mor de foame si sete. Asta daca nu mor intai de rusine! Cum ati putut sa-mi faceti asa ceva?!”

Degeaba au incercat mesterii sa ii explice ca ei n-aveau cum sa ii garanteze ca o sa aiba apa in fantana. Omul o tinea una si buna cu aruncatul vinei. L-au mai sfatuit mesterii batrani sa-si sape o alta fantana sau sa se duca dupa apa in sat, ca mai erau puturi adanci si limpezi. Dar gospodarul nu si nu! El voia sa bea doar din fantana pe care o construise el. Ca doar pusese acolo bani si osteneala. Daca nu era apa lui mai bine murea decat sa se roage de altul.

S-a mai invartit el si s-a mai sucit, a mai facut niste lucrari, i-a mai scos din nisip, a mai adancit, a mai largit, ba chiar a mai adus si niste vrajitori, poate i-au blestemat vecinii invidiosi izvoarele atat de generoase pana atunci.

Niciun moment nu s-a gandit ca pur si simplu au secat. De atata chin si jale s-a stins omul nostru cu zile. Dar nici pana in ultimul moment n-a acceptat sa isi stinga setea in alte fantani.

(Sursa imaginii in DeviantArt.com)

Calea Liviu Livrescu

„– Hai, nepoate, vii azi cu berea aia? Că ne-am uscat. Călin a dat pe gât şi ultimul strop de vin şi acum ne uităm unii la alţii!

– Ajung în 5 minute, sunt pe drum! Bă, îl aduc şi pe un tovarăş de-al meu. A dat el berile!

– Dacă mai dă un rând poate să vină!

– Bine, mă, îi zic! Din difuzorul telefonului se aude un schimb rapid de replici. Gata, bosulică, s-a facut. Ajungem imediat.

În boxe plânge Dan Ciotoi: „Eu ţi-am spus mereu măi frate / să te laşi de rele / că e lumea duşmănoasă / şi îţi faci zile grele”.

Băieţii au dat deja de fundul unei sticle de plastic de 5 litri cu vin de la ţară şi acum schimbă melodiile până ajunge Marcel. Se cunosc de mici, au copilărit împreună într-un sat pe marginea Mostiştei. Acum sunt oameni seriosi, cu slujbe, familii şi rate la bancă în Bucureşti. Pe unul îl sună disperată nevasta că a făcut febră aia mică şi n-are cine să se ducă după pastile.

– Da’ mai dă-o în gâtu’ mă-sii, articulează nervos bărbatul către ceilalţi. Cum aude că ies cu băieţii se îmbolvăveşte aia mică. Dacă mă duc acasă să vezi cum doarme şi patul sub ea!

– Stai să vezi că şi pe-a mea a apucat-o! Alo! Da, mă, cobor acu’! Au venit ăia cu berea! Mă duc jos să le deschid că nu merge interfonul.
Restul pe Fictiuni.ro

Published in: on Iunie 1, 2014 at 18:56  Lasă un comentariu  

Marea, dragostea mea

Pentru că anul acesta am ajuns nesperat de devreme la mare, și-am și stat la soare, cu arsurile de rigoare.
Pentru că în sfârșit aproape că a venit vara și pe strada mea.
Pentru că viața e frumoasă (și nu, n-am fumat nimic, nici alcool n-am în sânge prea mult încât să văd norișori roz).
Vă dăruiesc un colț de frumos.

Published in: on Mai 19, 2011 at 21:44  Comments (5)  

Top ten

La invitatia Evergreenei m-am gandit la 10 motive pentru care mi-ar placea sa am o relatie cu mine. Si-au iesit urmatoarele:

-pentru ca pot discuta despre orice, oricand, fara sa resping un punct de vedere diferit, fara sa incerc sa conving neaparat ca parerea mea e cea mai buna si fara sa ma enervez;

-pentru ca imi place sa joc roluri diferite cu aceeasi pasiune: stiu sa fiu si dulce si serioasa si mamoasa si independenta si in multe alte feluri;

-pentru ca nu resping noul, in orice forma ar veni, doar pentru ca e nou. Intai incerc si abia dupa spun daca imi place sau nu;

-pentru ca arat bine si n-am burta;

-pentru ca port ochelari;

-pentru ca-mi place ordinea, dar nu sunt obsedata de ea;

-pentru ca imi place sa ma plimb;

-pentru ca zambesc mult;

-pentru ca imi place sa evoluez;

-pentru ca am incredere in faptul ca, dincolo de orice, oamenii sunt fundamental buni.

P.S. ordinea e aleatorie

Acum, dupa ce le-am insirat, mi-am dat seama ca de fapt sunt lucrurile pe care le caut intr-o relatie. Cred ca se numeste proiectie 😉

Published in: on Aprilie 18, 2011 at 12:13  Comments (3)  

the day after

Ca multi altii, cu sau fara inspiratia de la Preda, si eu ma gandeam ca viata mea se termina la 30 de ani. Cand eram tanara (adolescenta) si inchideam ochii imaginanadu-mi viitorul, dupa varsta aia se facea negru si vartej. N-am reusit niciodata sa trec dincolo de prag. Drept urmare am hotarat „vitejeste” ca daca nu pot inseamna ca se termina. In concluzie am decis si calculat totul in functie de maretul eveniment.

Un pic inainte sa implinesc 30 am inceput sa ies din ceata. Ce daca la 18 oamenii de 30 mi se pareau batrani? Eu la varsta sus-mentionata nici macar nu ma simteam iesita de tot din adolescenta. Lasitate, ar spune unii. Maturizare, poate? Sau pur si simplu coborare cu picioarele pe pamant. Si-am realizat cam pe unde poti ajunge cand n-ai proiecte pe cincinal, sau nici macar pe urmatorul an, ca vorba aia, acusi se termina si la ce bun sa te mai straduiesti?

Pe scurt, m-am descoperit in hruba. Intuneric si mucegai. Nici macar umbrele alea proiectate de foc nu erau prea multe ca sa mi se para interesante. Si-am ales ca ar fi cazul sa ies la lumina. Suflecat maneci metaforice, dat cu capul de pereti, rupt unghii, zgariat cumplit si-n jur (ca vorba aia, omu cand vrei sa-l salvezi se zbate de omoara de multe ori si pe cel ce vrea sa ajute) si facut proiecte. Din alea marete, nu oricum. Despre tot si toate, cate n-am fost in stare nici macar sa le imaginez inainte. Si-am purces si la realizat. Pe bucati, cu orgoliu si incapatanare, pana am vazut ca se poate. Totul este posibil, trebuie numai sa vrei. Si nu e o fraza din aceea cliseistica. Partea cea mai grea e vrutul cu adevarat. Cel putin la mine.

Cum zicea o prietena draga, m-am stricat. Nu ma mai consolez cu filosofie, muzica, filme si carti pentru tot ce nu pot sa fac. Ci chiar fac tot posibilul sa rezolv ce mi-am pus in gand.

Ar putea fi o explicatie pentru faptul ca nici pe blog n-am mai scris. L-am folosit inainte pe post de surogat de viata. El si tot restul variantelor oferite oricarei persoane care petrece mai mult de 12 ore in fata calculatorului fara nimic in rest.

Am trecut de 30, gata. Am scapat cu viata. Am facut in ultimul an mai mult decat in restul de la 20 la 30. Si e abia inceputul. Se cheama ca am pus bazele. In definitiv, daca nu traiesc eu, n-are cum sa traiasca nimeni in locul meu.

Tare suna kitsch, stiu. Inca mi se mai intampla sa merg pe strada cu castile in urechi si sa ma gandesc la faptul ca nu asta e esenta. Dar care? Cand ma amageam cu ideea ca doar imbogatirea spirituala conteaza era sa dau in depresie. Ma simt cateodata precum un alcoolic iesit de la dezintoxicare. Sigur ca era mai usor atunci. Aveam pe cine sa dau vina Acum trebuie sa imi asum responsabilitatea pentru tot. Greu, greu.

In rest, va doresc sa aveti planuri si sa luptati pentru ele. Restul vine de la sine. Si, repet, ganditi-va ca doar voi va puteti trai viata. Al carei scop este sa fim fericiti. Altfel la ce-am mai sta pe pamantu asta?!

Published in: on Februarie 15, 2011 at 14:57  Comments (8)