De la rusi vine ploaia

Am avut parte aseara de doua SF-uri celebre: 2001: A Space Odyssey si Stalker. Si-am redescoperit cu profunda uimire cat de slav imi este de fapt sufletul.
M-am dus la pomul laudat cu sacul. Adica m-am asteptat de la Kubrick, conform celor auzite, la un film care sa nu ma mai lase sa dorm. Inca o data tin sa repet ca acesta (spre rusinea mea) este primul meu contact cu marele regizor. Cred ca l-am vazut cu cel putin 20 de ani prea tarziu. Pentru ca Hall cu monitoarele lui imi aminteste de primul HC85 datorita caruia am luat contact cu informatica, pe la 12-13 ani. Si-ar mai trebui spus inca ceva: de la 14 pana pe la 20 am avut niste ani buni in care Sf-ul a fost painea mea cea de toate zilele. Si probabil alegerea a fost facuta atunci. N-am putut niciodata sa iubesc sf-ul tehnic (gen Asimov). Pentru mine, capodopera este Dune iar pe Frank Herbert, cu oricare din romanele sale, il recitesc cu placere in orice moment, asa cum Queen ma emotioneaza indiferent de starea pe care o am.
Poate pentru ca formatia mea este umanista. Si-as porni de la termenul in sine: “Poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine şi nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului şi moralităţii prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependenţa de credinţă, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelaţii divine. Umaniştii susţin moralitatea universală bazată pe condiţia umană ca loc comun, sugerând că soluţiile problemelor sociale şi culturale umane nu pot fi provincialiste”. (bineinteles, Wikipedia).

Deci pe mine ma intereseaza omul ca individ. Da, imi place sa stiu si despre umanitate dar nu ca intreg ce poate fi dirijat spre un anume scop sau spre o anume evolutie de masa. Vreau sa aflu ce-i in mintea omului, ce crede, cum crede, de ce si tot restul de intrebari de acest fel.
Si le-am gasit, intrebarile si-o parte din raspunsuri in Stalker. Binenteles, cartea am citit-o acum vreo 15 ani. Iata de ce aseara am putut savura pe indelete filmul lui Tarkovski. Vreau sa multumesc din suflet lui Mackerelfish, pentru ca fara insemnarea sa n-as fi aflat de filmul acesta.
Si uite asa, spuneam, m-am delectat cu ceva deosebit. Filmul nu are nimic de invidiat oricarui sf modern, cu efectele lor speciale cu tot. Cred ca de aceea m-a lasat putin rece Odiseea. Efectele speciale care, probabil, pentru cand a aparut, au constituit una dintre partile importante ale filmului acum sunt atat de depasite incat marea calatorie cosmica spre noua treapta a umanitatii mie mi s-a parut a fi doar o insiruire de imagini dintr-un caleidoscop, plus cateva amestecuri de cerneluri colorate.
Recomand cu tarie Calauza. Fie ca va place sf-ul, fie ca nu-l puteti suporta, il veti aprecia oricum. Pentru ca e un film despre oameni. Despre sensul pe care nu stiu sa-l gaseasca in viata. Despre frica de-a fi fericiti. Si despre tot restul care face omul om.

Marele Kubrick

Eyes wide shut

Daca as fi vazut acum zece ani filmul acesta probabil m-as fi suparat sau as fi trait emotii mult mai puternice. Acum l-am urmarit cu o jumatate de zambet in coltul gurii si n-a reusit sa ma prinda prea mult. Pentru ca porneste din start intr-un mod care pentru mine e total gresit. Sa ne intelegem, nu din punctul de vedere al scenografiei sau al realizarii propriu zise, ci despre ceea ce vorbeste.

Candva eram si eu adepta sinceritatii absolute in dragoste. In dragostea aceea mare, unica, inimitabila, cu drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt, pentru ca oricum nu mai exista delimitari si margini intre tu-eu-noi. Intre timp am crescut, am trecut prin multe si-am invatat ca fanteziile sunt o chestiune personala, atata timp cat tu nu esti personaj principal. Si visurile la fel, pentru ca inconstientul nu tine seama de datele reale. Am invatat sa iubesc cu capul (creierul e mai erogen decat marea majoritate a celorlalte parti anatomice) si sa ma chinui mai putin. Unii ar putea riposta ca asta nu e dragoste. Atunci e dragoste cea facuta din orgoliu? (tu te visezi cu altul, deci eu chiar ma duc cu alta, si asa suntem chit)

Ziceam ca m-am amuzat privind filmul. Pai cum sa nu te apuce rasul cand il vezi pe “bietul” doctor (vorba aia, om invatat) care in loc sa-i explice nevestei cat il deranjeaza povestile despre aventuri visate se duce sa traiasca si el niste aventuri (excitat de imaginea nevestei in bratele altora)?

N-am putut niciodata sa apreciez filmele despre oameni slabi. Despre oameni care oscileaza mereu intre lucrurile pe care le au de rezolvat fara sa ia pana la urma nici o decizie, cazand din lac in put c-o uimire extrema fata de cat de rea poate sa fie umanitatea. Imi provoaca doar nervi. Ma dezgusta chiar mai mult decat telenovelele sau filmele americane cu impuscaturi.

Repet: filmul este superb, scenele din castel sunt facute desavarsit. Imaginea cu fata care se sacrifica pentru doctor e demna de admiratie. Drept urmare v-o infatisez mai jos:

Insa mie, acum, mi-a placut mai tare Clockwork orange. E mai pe gustul meu. Ce sa-i faci? Voi fi avand o atractie pentru eroii negativi. Dar nu pentru antieroi. Asta este. Promit sa vad restul filmelor  maestrului cat mai degraba posibil.

Pentru ca voiam sa pun o bucatica din coloana sonora a filmului (perfecta), m-am plimbat un pic pe you tube. Si-am dat peste clipul asta. Cu morala: daca tot nu ajungem la ei, macar sa-i dam jos de pe soclu, ca sa ne putem stramba mai de aproape, enjoy!