Dimineti

Acelea in care nu am visat urat, in care n-am alergat toata noaptea dupa tine fara sa te gasesc. Cand ma intind precum o pisica prea mare, fericita ca fiecare parte a corpului meu imi raspunde prompt la comenzi. Beatitudine animala, cu gustul cafelei in cerul gurii. Cand ma simt frumoasa si puternica fizic, pentru ca pot sa ma descurc singura.
S-atunci pun castile in urechi si ies in soare. Spre nicaieri anume, doar ca sa imi simt pasii pe strazile inca pustii. Sa mananc un corn cu dulceata de fructe de padure si sa mai beau un cappuccino. Sa imi zambesc in gand mie si luminii. Sa ma bucur ca sunt sanatoasa, ca mai pot sa fiu. In general imi trece repede fericirea asta mica. Dar cel putin acum ea exista.
„Că o fiinţă omenească trebuie să mănânce, să bea şi să se îmbrace; iar restul e nebunie.” (Intoarcerea din stele, Lem), stiam.

Din fericire tocmai nebunia aceea ne face oameni.

Anunțuri
Published in: on Aprilie 29, 2010 at 19:04  Comments (9)  
Tags:

The URI to TrackBack this entry is: https://llollitta.wordpress.com/2010/04/29/dimineti/trackback/

RSS feed for comments on this post.

9 comentariiLasă un comentariu

  1. Vorbea de actiuni, nu cred ca excludea visul reveria si meditatia. Lucruri care ne fac mai oameni decat obsesiile materiale.

  2. tocmai visul, reveria si meditatia duc la celelalte actiuni de dincolo de nevoile primare. drumul spre stele e unul dintre acele chestiuni despre a carei inutilitate se discuta

  3. Ce stare de bine! Sincere invidii! 🙂

  4. Ce frumos, e bine sa ne mai aminteasca cineva de placerile simple. Zilnic, daca se poate.

  5. Draga Hane, iti doresc sa visezi si sa traiesti frumos cat mai des 🙂

  6. Am citit azi pe net o poveste frumoasa care ar putea veni ca o completare la ce ai scris tu:
    „O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.

    La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!

    Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: „Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!”
    Bãtrâna a zâmbit, „Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?” Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã casa.”

    Morala

    Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult!

    Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea. Deci nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!

  7. Nebunia si iubirea, as adauga. Dar poate ca uneori sunt unul si acelasi lucru 🙂 Foarte frumos scrii.

  8. […] Articol publicat in: PersonalOn aprilie 30, 2010 at 14:47 andrei Said: […]

  9. Same mood here. Reusit articolul!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s