Exercitiu de imaginatie

Se da urmatoarea ipoteza de lucru: te trezesti intr-o dimineata si iti dai seama ca nu mai stii cine esti. Ai pierdut memoria in intregime. Cum reactionezi? Ti-e frica? Esti terorizat de faptul ca nu te recunosti in oglinda? Vrei cu tot dinadinsul sa reintri in spatiul vietii care era a ta? Sau te bucuri pentru ca ti s-a mai dat o posibilitate s-o iei de la capat? Fara bagajul pe care pana acum il taraiai in urma ta si te conditiona la fiecare alegere?

Si inca ceva: credeti ca reintrand in mediul in care te formasesi devii iar ceea ce ai fost? Ca doar ceilalti te trateaza ca si cum tu ai fi acelasi. Si-atunci chiar devii acelasi? Ca reactie?

Eu ma gandeam ca mi-ar placea sa mi se intample. Nu pentru ca neaparat n-as fi multumita de ceea ce sunt. Ba chiar dimpotriva. Insa de multe ori am impresia ca nu pot merge mai departe pentru ca tot ceea ce mi s-a intamplat de cand m-am nascut ma conditioneaza in mod definitiv.

Anunțuri
Published in: on Septembrie 4, 2009 at 14:51  Comments (17)  

The URI to TrackBack this entry is: https://llollitta.wordpress.com/2009/09/04/exercitiu-de-imaginatie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

17 comentariiLasă un comentariu

  1. la punctul unu: ma trezesc, imi fac cafeaua fara probleme, oricum nu gandesc pana nu o beau, in acelasi timp deschid laptopul, se conecteaza la net, se logheaza automat pe mess si mail, gasesc imediat blogul, intreb prietenii, bla bla…

    (am vazut prea multe filme ;)) )

  2. pai si mie tot de la un film mi-a venit. si ma intrebam de ce toata lumea din filmele astea e terorizata de faptul ca nu isi aduce aminte cine e. de ce toti sunt asa de stresati pe chestiunea asta?
    mie chiar mi-ar placea!!!!

  3. eu nu vreau sa mi se intample. m am chinuit sa construiesc asa o fiinta minunata si brusc sa mi se stearga munca?! ntz, ii si futez in gura daca mi vin cu faze dinastea naspete : ))

    btw, serioaselea vorbind, noua chiar ni s-a sters deja memoria… de aia ne comportam pe aici ca bezmeticii. si ti se pare ca e prea fain? ma rog, nu-i cazul sa abordez sub d-astea.

  4. poate ca dintr-un anumit punct de vedere ai dreptate, daca te referi la memoria colectiva a umanitatii (sper ca n-am inteles gresit). daca s-ar intampla asta umanitatii crezi ca ar reface toate greselile pe care deja le-a facut?
    de fapt cred ca se poate reduce intrebarea mea la vechea problema a influentei mediului versus ereditate

  5. nu e vorba de memoria colectiva.

  6. Daca s-ar intampla asa ceva, nu ti-ai aduce aminte, asa ca nu ai fi nici trista, nici bucuroasa. Nu ai avea repere pentru a judeca situatia.

    Tot ce ai vedea in jur ar fi mirarea celorlalti care nu inteleg de ce traiesti asa de relaxata.

  7. da, Darael, exact la relaxarea aia ma refeream eu…

  8. pai hai frate sa ne relaxam si asa, chiar daca ne aducem aminte de tot ce-a fost. ce-are? 🙂

  9. fata. ce esti e ce ai muncit sa ajungi face mai bine. asta inseamna ca premisa e falsa. ori uiti de tot, ori esti tot tu pentru ca tu ai construit tot. ach, sa lasi in urma tot si sa te schimbi se poate. adica sa te schimbi… dar peste 3 ani iti amintesti singura cine esti. deci nu merge. sunt ani de tot construit. nu uiti nimic doar pentru ca vrei sau scrie intr-un blog. eu sunt ioachim. si nu uit. mercic.

  10. cand sunt muci scriu cu litere elegante. ce ziceam? ca ce am scris. deci e bine sa ne placa de noi. dar sa iubim fiintele plapande si sa nu mai fim asa elganti cu intrebari ca de ce ai scris tu acolo. raspunsul e la mine da o sa ti-l deczavluiesc acu. nici eu nu il stiu… sunt un prost care iubeste. de fapt sunt harnic. imi place viata si sa fumez. si berea.

  11. pai ca tot restul omenirii, visez si eu ce nu se poate. ca daca ar fi posibil n-ar mai fi vis, nu?

  12. Ce tare!

    Habr nu am. Probabil ca m-as panica groaznic si as incerca sa ma regasesc. Nu am cum sa scap de mine…

    Insa, daca=ar fi asa pentru putin timp mi-ar placea sa se intample ca sa fac o comparatie…

  13. lollitt, dar asta ni se întâmplă în fiecare zi…sau, mă rog, să nu generalizez; mie mi se întâmplă; azi nu sunt cea de ieri şi nu dintr-o inconsecvenţă acută, ci pur şi simplu pentru că ieri veneau asupra-mi alte sentimente; mă uit pe mine, cea de ieri, ca să pot defila cu mine, cea de astăzi, chiar dacă arunc câte o ocheadă către mine, cea de ieri; mă uit pe mine, dar nu uit obiceiurile-mi…care-mi reamintesc, pe negândite, cine sunt; n-ai văzut în filme? un gest „familiar” le trezeşte fleşbecu’ şi de-aci fidbecu’…:P
    Lăsând gluma la o parte, nu cred că mi-ar plăcea să uit cine sunt. Dar dacă s-ar întâmpla cred că ar fi interesantă schimbarea doar dacă cineva mi-ar pune o înregistrare video cu mine, cea de dinainte de uitare; altfel, la ce bun un astfel de exerciţiu de imaginaţie? 🙂

  14. pai ma gandeam eu asa ca fara experientele trecute am deveni un fel de fericiti cu duhul si astfel am calca mai usor inainte…
    buna si din punctul de vedere al comparatiei. aici ar fi buna o dedublare, ceva, ca sa poti valuta ambele ipostaze si eventual s-o alegi pe cea in care esti fericit

  15. eu mereu ma intreb cum de atunci cand isi pierd oamenii memoria (prin filme).. inca mai stiu chestii
    adica vorbesc. eu ca sa inteleg unele cuvinte, de exemplu, trebuie sa fac conexiuni. sunt cuvinte pe care le-am descoperit intr-o carte, si de cate ori le aud imi amintesc de cartea aia si apoi de …mine cautand in dex, si abia apoi imi amintesc intelesul cuvantului (fireste, se intampla foarte repede). dc mi-as pierde memoria, cum de as stii ce inseamna toate cuvintele pe care le aud/ folosesc?
    ca sa scriu corect cuvintele cu un i, doua i-uri, sau verbul a crea trebuie sa fac legaturi cu melodii/ alte cuvinte/ amintiri din scoala generala- fireste, e posibil ca majoritatea oamenilor sa faca asta din instinct, si totusi multe lucruri le invatam in scoala, si dc uiti ce ai invatat in scoala…

    eu imi imaginam uneori ca imi pierd memoria si prietenii mei imi ard jurnalele ca sa nu le citesc si sa ajung iar persoana deprimanta si deprimata care sunt acum ;D
    oricum, prima intrebare e cam ciudata. nu stiu cum poti sa stii dc vrei sa reintri in spatiul vietii tale dc nu stii care a fost viata ta. eu acum zic ca n-as vrea. visez uneori sa-mi pierd memoria. dc mi-as pierde-o, .. si n-as mai sti nimic despre viata mea cred ca as fi terorizata si as vrea viata mea inapoi. pana cand as recupera-o, apoi as vrea iar sa o uit ;D
    eu sunt de acord cu asta
    ” ceea ce mi s-a intamplat de cand m-am nascut ma conditioneaza in mod definitiv.”
    pe de alta parte, cred ca tot ce s-a intamplat de cand te-ai nascut/ m-am nascut, s-ar fi intamplat oricum, nu e vorba de destin, nu stiu cum sa (-mi) explic. presupun ca dc iti pierzi memoria la o varsta rezonabila (adica nu ai 60-70 de ani), chiar dc te indepartezi de cei din jur si traiesti undeva in afara fostei vieti, tot o sa ajungi sa fii pe multe planuri cum ai fost deja. in afara de cazul in care orice te-a facut sa-ti pierzi memoria iti distruge si creierul..
    dc aveai o capacitate intelectuala redusa n-o sa devii filosof luand-o de la capat, dc erai o persoana inteligenta o sa te suprinzi intelgand lucruri si prizand totul din zbor, dc erai o persoana sensibila o sa fii in continuare sensibila, dc erai rautacioasa o sa fii rea din instict, .. pana la urma experientele pe care le avem depind de niste.. parametri, de la inteligewnta (sau lipsa ei) pana la i/moralitate, de la slabiciune/ forta pana la frumusete, si eu cred ca ne nastem cu lucrurile astea, intr-o mare masura
    oricum, cred asta in plan teoretic. in practica, dc cineva isi pierde memoria, probabil ca viata lui nu va mai fi niciodata normala, sa stii ca ai trait atatea chestii pe care nu ti le amintesti, //iar cei din jur nu se vor mai purta la fel cu tine, dc e oficial ca nu-ti amintesti nimic. de oamenii din jur te leaga niste lucruri, amintiri, glume interne, secrete, tot bagajul asta de care zici tu sta la baza relatiilor cu oamenii

  16. buna observatia cu limbajul, ai dreptate. teoretic ar trebui sa uitam absolut tot, asadar si vorba. in cazul asta chiar ar fi dificil. sau poate doar distractiv. a te apuca pe la 30 de ani sa-ti inveti propria limba ca si cum ar fi una straina… imi place ideea asta

  17. Hai sa-ti recomand un film cu pierderea memoriei,de fapt un fragment al memoriei..Esti nefericit pt ca cineva sau ceva te-a desfiintat,mergi la un centru specializat in stergerea partii daunatoare din interiorul tau(de-ar fi in realitate asa ceva!),si gata..Esti ca si nou…In film problema se complica,personajul,aflat in pragul spalarii de creier,adormit,cu aparaturi sofisticate agatate de cap,isi da seama in vis ca lucrurile pe care vrea sa le stearga(femeia iubita,sentimentele legate de aceasta),fac parte din el,ca au fost cele mai frumoase din viata lui si atunci lupta cu sine insusi si cu STERGEREA de a reveni la realitate….:)
    „Eternal sunshine of the spotless mind”
    E demential!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s