Ilona

-Tata, tata, Eugen nu ma lasa in pace!

Fetita o zbughi in sus pe scari spre gradina in care parintele trebaluia de zor. Am urmarit-o ingrijorata sa nu-si zdreleasca genunchii.

Taica-su o cantari o clipa din ochi si-apoi o prinse fericit in brate. Inca nu venise momentul de care se temea. Zgatia de doi ani ii inmuia sufletul la o simpla privire.

M-am uitat cu jind la bucuria cu care inca se intelegeau. Ilona incerca din rasputeri sa-i povesteasca felul in care o suparase unchiul vinovat, in timp ce bratele ocrotitoare o ridicasera spre o noua perspectiva a curtii. Acolo, la inaltime, ii placea. Cum de indraznise s-o necajeasca unchiul acela lipsit de respect? Pe ea, printesa intregului regat domestic?!

Stiam ca nu mai lipsea mult timp pana in momentul in care tatal ar fi atins pragul sfasaierii. Pana cand trupul acela micut ar fi declansat simultan in el dorinta de a o gusta si nevoia de a o proteja de tot restul universului. Maica-sa stia ca nu exista inca nici un pericol. De-aceea ramasese intinsa, cu ochii inchisi, in demisolul racoros, multumindu-se cu ecourile sunetelor subtiri ce-i ajungeau la urechi.

Era constienta ca-si alesese bine partenerul. Clipa de rascruce nici macar n-avea nevoie de prezenta ei. Evident ca tatal Ilonei si-ar fi pierdut urma. Un pic ii parea rau. Spera ca el sa nu se sinucida, pentru ca in cei trei ani petrecuti impreuna ajunsese sa-l indrageasca putin. I-ar fi placut sa-l poata revedea la un moment dat, cand prezenta fetei n-ar mai fi constituit un pericol pentru ei doi.

Pana atunci, insa, isi inchipuia deja cu nerabdare urmatorul mascul pe care urma sa-l selecteze. In definitiv, o data cu predarea Ilonei in mainile Insotitoarelor, nu i-ar mai fi ramas prea multe de facut. Iar ea era, oricum, una dintre Reproducatoarele de elita. Perioada imperecherii se apropia cu pasi repezi.

Sudoarea somnului de dupa-amiaza ii facuse corpul lunecos. Trecuse cam mult timp de cand nu mai simtea placerea.

Am invins si de data aceasta, se gandi mandra. Voi ramane un membru admirat al grupului. Nu s-a nascut inca barbatul care sa ma tarasca pe mine in Padurea Refugiatilor. Poate voi ajunge pe acolo doar de curiozitate, la un moment dat, cand voi fi batrana si neputincioasa. Poate atunci, cand grupul nu va mai avea nevoie de uterul meu, acela va fi singurul mod in care voi mai reusi sa gasesc placerea.