Cu jumătate de dioptrie sub nivelul optim de vedere, ocupată până peste cap cu amenajări, serviciu și plata utilităților, în mijlocul unei toamne mai dulci ca un fagure și care miroase îmbătător a struguri copți, mă plimb seară de seară absorbind prin toți porii miresmele orașului meu natal. În sfârșit am ajuns acasă.
Partea cea mai frumoasă a faptului că am zidurile mele este că mă simt îndreptățită să îmi cumpăr tablouri pentru ele.
Se termină aici blogul acesta. Nu mai sunt departe. M-am întors acolo unde îmi doream și unde nu mai speram să ajung. Am reînceput să trăiesc.
Like this:
2 bloggers like this post.
O stea din lumea virtuala………..
Foarte frumos.Ma bucur pentru tine.Numai bine iti doresc
@eu-lasa, lasa, ca imi creste mie si steaua reala
@delaskela- multumesc frumos. Sa fie si bine in cele din urma!
Iti faci alt blog, deci ?
De ce sfarsit?…
@Marius-nu-mi fac alt blog.
@Lamb- pentru ca lucrurile despre care scriam, pe care le visam, acum chiar le fac. In felul acesta nu mai simt nevoia sa mai scriu despre. Nu inchid blogul asta. Doar ca nu o sa mai scriu aici
“E ca şi cum ai asculta jazz.” Poate mai “uiti”, din cand in cand, fereastra deschisa
felicitari pentru decizie. (cred)
Lollit, cred că pauzele sunt bune şi mai puţin categorice…dar, tu ştii cel mai bine dacă-ţi mai trebuie cuvinte în frezul ăsta bordo!